Un eveniment corporate de succes nu înseamnă doar o locație impresionantă și o tematică bine aleasă. Detaliile sunt cele care fac diferența, iar deserturile rafinate pot transforma complet experiența participanților. Prăjiturile servite nu doar că sunt un plus de deliciu, dar contribuie și la estetica evenimentului, aducând un plus de eleganță și rafinament.
Ecler
Ideal pentru momentele în care trebuie să impresionezi un număr mare de invitați, eclerul combină simplitatea cu savoarea. Aluatul ușor crocant și pufos, copt la perfecțiune, este umplut cu un strat bogat de cremă de vanilie, ciocolată, fistic, mango, zmeură, cocos, cafea sau caramel, creând o armonie delicioasă între textură și gust. Glazura și decorul oferă, în funcție de umplutură, un final elegant și o explozie de arome intense. Eclerul este desertul perfect pentru a împărți momente dulci într-un cadru festiv.
Cremă pentru eclere:
Crema este inima fiecărui ecler, iar varietatea de opțiuni disponibile face din acest desert unul extrem de versatil. Crema de vanilie, cunoscută și sub denumirea de „cremă de patiserie”, este clasică și ușor de preparat. Ea îmbină lapte, gălbenușuri de ou, zahăr și pastai autentice de vanilie, rezultând o textură bogată și catifelată. Este important ca aceasta să fie gătită lent, amestecând constant pentru a preveni formarea cocoloașelor, iar rezultatul final trebuie să fie o cremă fină și aromata.
Pentru cei care preferă o variantă mai decadentă, crema de ciocolată este o alegere inspirată. Preparată cu ciocolată neagră de calitate, această cremă adaugă un plus de intensitate și sofisticare fiecărui ecler. Totodată, pentru un twist modern, poți opta pentru creme aromatizate cu fructe, cum ar fi zmeură sau mango, care oferă un contrast plăcut între dulceața aluatului și prospețimea cremei.
Recomandarea noastră: Eclere personalizate personalizate, atât ca design, cât și în ceea ce privește umplutura, pentru o experiență unică și memorabilă.
Mini eclere
Mini eclerele sunt opțiunea ideală pentru evenimentele care cer rafinament și ușurință în servire. Aceste mici bijuterii culinare pot fi umplute cu diverse creme – de la clasicul gust de vanilie sau ciocolată, la arome îndrăznețe precum fisticul sau zmeura. Decorate cu glazuri elegante și detalii personalizate din marțipan, mini eclerele aduc un plus de stil fiecărui eveniment, transformând o simplă prăjitură într-un adevărat răsfăț culinar.
– Mini eclere personalizate cu elemente din marțipan
Macarons
Macarons își au originea în Italia, unde au fost create în secolul al VIII-lea. Rețeta a fost adusă în Franța în 1533 de către bucătarii care o însoțeau pe Caterina de Medici la curtea franceză. La început, macarons erau biscuiți simpli, fără cremă, făcuți din migdale, zahăr și albușuri. Forma modernă, cu două cochilii și cremă la mijloc, a apărut în secolul XX, în Paris, datorită patiseriei Ladurée, care a popularizat acest desert rafinat.
Acestea sunt cunoscute pentru textura lor și finețea cremei din interior. Perfecționarea acestui desert necesită răbdare și precizie, dar rezultatul va fi și vizual încântător și gustativ plăcut.
Recomandarea noastră: O selecție de macarons în culori și arome care să completeze atmosfera elegantă a evenimentului tău corporate.
Brioșe
Brioșele nu trebuie să lipsească de la evenimentele corporate, mai ales când sunt pregătite cu atenție la detalii și ingredientele de cea mai bună calitate. Noi îți oferim variante de blat clasice cum ar fi ciocolată sau vanilie, iar în interior o cremă de afine, ciocolată, banane și alte arome, acest desert aduce un plus de confort și savoare oricărei ocazii.
Noi vă ajutăm cu soluții complete de prăjituri și dulciuri care se potrivesc evenimentului dumneavoastră, inclusiv cu mai multe tipuri de brioșe. Acestea pot avea blat de vanilie sau de ciocolată, iar crema, similar Macarons-ului, va avea culori care vor diferi în funcție de aromă.
Torturi
Torturi pentru evenimente corporate
Torturile sunt mai mult decât un desert – ele reprezintă un statement de eleganță și profesionalism pentru evenimentul tău. Alegerea unui tort potrivit poate transforma complet atmosfera, lăsând o impresie de neuitat.
1. Torturi personalizate
Create special pentru a reflecta brandul companiei, aceste torturi pot fi decorate cu logo-ul firmei, mesaje speciale sau designuri inspirate din tematica evenimentului.
2. Torturi cu arome clasice
Torturile cu arome clasice sunt întotdeauna o alegere sigură pentru evenimente corporate, deoarece satisfac o gamă largă de gusturi. Arome precum vanilia, ciocolata, fructele proaspete sau mousse-urile ușoare sunt preferate de majoritatea participanților și se potrivesc bine cu diverse tipuri de meniu. Aceste torturi pot fi simple și elegante, lăsând aromele să vorbească de la sine.
3. Torturi moderne
Pentru cei care doresc să impresioneze prin originalitate, torturile moderne combină arome inedite și prezentări spectaculoase. De la combinații de gusturi neașteptate, precum cafea si nuci caramelizate și mousse de fructe exotice, la torturi cu texturi complexe, torturile moderne sunt create pentru a aduce o experiență culinară memorabilă.
4. Mini-torturi
Mini-torturile reprezintă una dintre alegerile cele mai bune care pot fi făcute pentru evenimentele corporate și pentru alte tipuri de ocazii speciale. Acestea nu sunt apreciate doar pentru gustul lor savuros, ci și pentru modul în care reușesc să impresioneze prin prezentare. Ele pot fi servite alături de alte deserturi fine precum macarons, prăjituri de lux sau tarte, oferind un echilibru perfect între mai multe arome și texturi.
Acestea se potrivesc foarte bine în pauzele evenimentelor pentru a le îndulci și pentru a destinde atmosfera. Indiferent dacă ne referim la o întâlnire de afaceri, sau la o recepție, mini-torturile oferă plus de eleganță evenimentelor. Popularitatea acestora se datorează atenției acordate detaliilor, ingredientelor folosite și capacității de a transforma orice moment într-o experiență memorabilă.
Turta dulce personalizată
Turta dulce personalizată reprezintă un desert versatil și foarte apreciat, ales în general pentru a aduce un plus de creativitate și originalitate diverselor evenimente. Aceasta se poate face în diferite forme, plecând de la variantele clasice până la design-uri care pot reflecta în totalitate logo-ul companiei sau mesaje personalizate. Acesta este principalul motiv pentru care turta dulce este este popular în cadrul evenimentelor, unde poate fi personalizată cu logo-uri, mesaje, imagini reprezentative sau alte forme alese. Pe lângă acestea, reprezintă un cadou gustos și memorabil.
Un eveniment corporate memorabil este unul în care fiecare detaliu contează, iar deserturile sunt o parte esențială a experienței generale. De la eclere elegante, la macarons fine și torturi personalizate, prăjiturile noastre sunt gândite să impresioneze și să îndulcească fiecare moment. Contactează-ne pentru a personaliza dulciurile în funcție de tematică și preferințele invitaților tăi.
Într-un colț fermecat al iernii, când fulgii de zăpadă se aștern delicat, iar luminițele sărbătorilor strălucesc cald, bucătăria devine inima casei. Este locul unde magia prinde viață în forme dulci și aromate, aducând împreună familii și prieteni. Mirosul de scorțișoară, ciocolată fierbinte și cozonaci proaspeți ne reînvie cele mai dragi amintiri, transformând fiecare desert într-o poveste de Crăciun.
Prăjituri pentru Crăciun
Crăciunul este acea perioadă magică în care retrăim bucuriile copilăriei, când bunicile și mamele noastre pregăteau cele mai alese dulciuri. Cozonacul, cu aluatul său pufos și umplutura bogată de nuci, stafide și cacao, rămâne simbolul belșugului pe mesele de sărbători. Dar pe lângă cozonac, masa de Crăciun poate fi completată cu delicioase tarte, fursecuri decorate, prăjituri cu nuci sau fructe, toate pregătite cu dragoste și atenție la detalii.
Recomandarea noastră: Cozonacul tradițional Grace Couture Cakes, pufos și plin de arome de ciocolată, nucă și stafide, este nelipsit de pe mesele noastre de sărbători.
Turtă dulce de Crăciun
Nimic nu spune „Crăciun” mai bine decât aroma caldă și picantă a turtei dulci, un desert care nu doar încântă gusturile, ci și adaugă un plus de culoare și veselie mesei festive.
Având în vedere că aspectul dulciurilor este unul dintre criteriile importante care sunt analizate la masa de Crăciun, vă recomandăm să alegeți varianta noastră de turtă dulce în forme tradiționale de sărbători (clopoței, oameni de turtă dulce sau steluțe). Acestea nu doar că au un gust extraordinar, dar cu siguranță vor fi apreciate și pentru aspectul lor.
Tort de Crăciun cu ciocolată și fructe de pădure
Pentru cei care doresc să impresioneze la masa de Crăciun, un tort elegant cu ciocolată și fructe de pădure este alegerea ideală.
Lăsați-ne pe noi să ne ocupăm de torturile voastre de Crăciun. Cele mai populare alegeri sunt torturile Delice Etoile și Christmas Log, combinații surprinzătoare de arome și texturi care vor încânta orice invitat.
Prăjituri sănătoase pentru Crăciun
Crăciunul nu trebuie să însemne doar răsfăț culinar, ci și o atenție sporită la ingrediente.
Câteva opțiuni de prăjituri care sunt delicioase și în același timp și bune din punct de vedere al aportului ca fibre, minerale și vitamine sunt tarta cu cacao, care conține inserție de mere și amaretto, cremă de vanilie cu mascarpone sau prăjiturile Globe (mousse de caramel, inserție de blat amaretto de migdale cu cremă de caramel) și Pinetree (mousse delicios cu scorțișoară și blat de cacao).
Prăjituri de Crăciun deosebite
Când vine vorba de deserturi speciale, combinațiile neobișnuite de arome și texturi sunt cele care fac diferența. Fie că este vorba de un tort de Crăciun cu ciocolată albă și fructe de pădure sau de o Pavlova decorată cu zmeura sau mango, deserturile noastre aduc o notă de rafinament mesei tale festive. De asemenea, fursecurile cu arome exotice, precum ghimbir și lămâie, adaugă o notă sofisticată și neobișnuită în repertoriul clasic al prăjiturilor de Crăciun.
Propunerile noastre pornesc de la produsele de ciocolaterie (cutii cu praline, ciocolată belgiană sau migdale în ciocolată), la cutiile cu macarons, turtă dulce, madeleines, eclere și torturi, până la cutiile cadou care includ un mix de produse cu specific de sărbători și o sticlă de vin.
Crăciunul este despre bucurie, despre împărtășirea momentelor magice alături de cei dragi. Fie că vorbim despre un cozonac tradițional, turtă dulce decorată cu atenție sau un tort elegant de ciocolată, prăjiturile de Crăciun sunt menite să creeze momente speciale pentru cei dragi.Cu deserturile noastre, vei adăuga un strop de magie în fiecare felie, fiecare fursec și fiecare tort servit la masa festivă. Indiferent de ocazie, echipa noastră de la Grace Couture Cakes este pregătită să îți ofere dulciurile care vor face diferența la fiecare masă de Crăciun. Te invităm să ne contactezi pentru comenzi personalizate și soluții care vor transforma sărbătorile tale într-o adevărată poveste.
Fiecare dintre noi păstrează în suflet acele momente magice care ne fac să zâmbim cu inima. Pentru mulți, unul dintre aceste momente speciale este sărbătorirea majoratului – trecerea într-o nouă etapă a vieții. În funcție de obiceiurile și preferințele fiecărei familii, acest eveniment poate fi marcat prin diverse, dar indiferent de cadoul ales, există un element comun care încununează orice petrecere de majorat: tortul.
Torturi de majorat pentru băieți
Băieții sunt adesea atrași de lumi fascinante – fie că vorbim despre mașini și curse, fie despre sporturi extreme, călătorii sau aventuri în natură. Un tort de majorat destinat lor trebuie să reflecte energia lor liberă și spiritul aventuros. Designul ar trebui să fie robust și creativ, inspirat din pasiunile sărbătoritului, fără a exagera cu detaliile. Esențial este să surprindem și acea subtilă tranziție către maturitate, un echilibru între copilărie și viața de adult.
Idei de torturi pentru băieți:
Un tort de ciocolată cu înveliș de marțipan, cu un design ce sugerează dorința de a explora lumea.
Un tort rafinat, în stil „gentleman”, cu detalii elegante, precum numele sărbătoritului gravat pe unul dintre etaje.
Poze tort majorat băieți
Torturi de majorat pentru fete
Când vine vorba de fete, tortul devine o operă de artă, reflectând rafinamentul și eleganța acestora. Paleta de culori este esențială, multe sărbătorite dorindu-și un tort care să se asorteze cu rochia lor de petrecere. Florile din zahăr, hârtie de orez și nuanțele pastelate sunt doar câteva dintre detaliile care adaugă feminitate și delicatețe. Un tort de majorat pentru o fată nu reprezintă doar o plăcere vizuală, ci și una gustativă. Indiferent dacă se alege un tort cu aromă de vanilie sau un mousse cu fructe de pădure, combinația dintre aspect și gust trebuie să fie la cele mai înalte standarde.
Idei de torturi pentru fete:
Un tort sofisticat, decorat cu flori delicate și perle de zahăr, perfect pentru a impresiona vizual și gustativ.
Torturi tematice care încorporează elemente din hobby-urile sărbătoritei, de la shopping la destinații de călătorie precum Parisul sau Roma.
Eleganța în simplitate: torturile de majorat rafinate
Eleganța unui tort se regăsește adesea în simplitatea sa. Detalii fine, culori neutre și un design discret, dar impunător, sunt cheia unui tort de majorat elegant. Paletele de culori alese – alb, auriu sau argintiu – pot fi completate cu flori naturale pentru un plus de rafinament.
Arome de neuitat:
Ciocolata rămâne favorită, fie că alegi ciocolată neagră intensă sau ciocolată cu lapte, decorată cu fructe proaspete. Pentru cei care preferă o explozie de arome, un tort stratificat cu mousse de ciocolată și cremă de vanilie este o combinație care nu dă greș.
Fie că alegi un tort simplu și elegant sau unul tematic, sofisticat, tortul de majorat va deveni punctul central al petrecerii, lăsând o amprentă dulce și memorabilă. La Grace Couture Cakes, suntem aici să transformăm dorințele în realitate și să personalizăm fiecare tort pentru a reflecta personalitatea sărbătoritului și a crea o experiență unică.
Ocazia venirii pe lume a unui copil, cât și petrecerile de ziua lui sau de ziua numelui sunt toate motive de bucurie, ce merită sărbătorite! Mai jos am adunat ocaziile cu care poți organiza o petrecere elegantă, de neuitat, pentru tine și pentru micuț/ă.
1. Baby shower
Această petrecere se organizează înainte de naștere și are ca scop relaxarea și distracția pentru viitorii părinți, care merită și ei multă atenție mai ales în aceste momente. Este un eveniment amuzant, care poate include tot felul de joculețe și în cadrul căruia părinții pot primi cadouri utile, care să îi ajute în primele zile cu bebelușul.
Tips&Tricks:
– Baby Quiz: poți organiza un quiz cu premii unde să întrebi tot felul de lucruri amuzante de la înălțimea bebelușului la povestea alegerii numelui la care v-ați gândit
– Shared Gift list: toată lumea o să se bucure dacă o să puneți la dispoziție o listă cu lucrurile de care credeți că veți avea nevoie, ca cei care vin să poată cumpăra ceva util și cadourile să nu se repete (cine vede ceva pe listă și vrea să cumpere poate bifa acel item)
– Parenting Advice: puteți face un joc cu familia și prietenii să scrie pe bilețele diverse sfaturi pe care le au pentru voi, anonime. Să le ziceți că doar acum primiți sfaturi, în rest o să întrebați voi dacă o să aveți nevoie. Le puteți citi și încerca să ghiciți de la cine e fiecare.
Unii părinți aleg să combine ideea de Gender reveal party cu Baby shower, sau să o organizeze pe prima imediat ce află sexul copilului, alți părinți preferă să aștepte până chiar înainte de naștere cu 4-6 săptămâni pentru Baby shower.
Petrecerea de botez
Bebelușul a venit pe lume și e o dulceață! Merită să organizați o petrecere de botez, unde toată lumea să mănânce, să bea și să danseze în cinstea lui, să îi facă urări de bine și să se bucure pentru noii părinți. Această petrecere este și cea care pecetluiește relația cu nașii, dacă alegeți să aveți. În mod tradițional ei organizează petrecerea de botez, dar puteți face asta împreună sau să angajați un consultant, în funcție de preferințe.
Noi te invităm să vezi ce fel de torturi de botez putem face pentru voi: personalizate, în funcție de tematica petrecerii (curcubeu, fluturi, Mickey Mouse, orice îți trece prin cap). Alegi compoziția și design-ul, iar noi îl punem în practică. Poți alege și mărturii în aceeași temă, mărturii dulci, care să rămână în amintirea invitaților.
Tips&Tricks:
– Ursitoare: este foarte drăguță prezența a trei ursitoare la botez, care să facă un mic spectacol emoționant. Adaugă emoție în plus momentului rugând în prealabil invitații să scrie urări pentru bebeluș pe niște cartonașe, pe care ursitoarele apoi să le citească. În acest fel toată lumea se va simți implicată!
– Proiecție cu poze: dacă poți, creează un slide-show sau un filmuleț cu voi în perioada sarcinii și cu bebelușul pe care să îl proiectezi pe un ecran. Oamenii vor avea la ce să se uite în timp ce așteaptă mâncarea și se pot distra dacă pozele sunt amuzante!
– Time travel: adu o cutie specială în care invitații pot pune scrisori, sau diverse cadouri pentru copilaș, pentru peste 10 ani. Vei scrie pe un cartonaș lângă cutie că o veți sigila și o veți face cadou la ziua lui când va împlini 10 ani. Ce surpriză va avea!
3. Petreceri aniversare
Dacă pentru petrecerea de botez și primele petreceri aniversare (1-2 ani) copilașul nu poate alege tematica petrecerii sau cu ce să fie tortul, de când începe să vorbească și are preferințe poate alege el! Noi te putem ajuta cu transformarea visului lui în realitate, oricât de îndrăzneț ar fi!
Un elefănțel care ține tortul cu trompa? Sigur! Elsa, dar și Olaf, Kristoff și Sven? Se poate!
Un curcubeu roz? De ce nu?
Este o ocazie excelentă să îi arăți că orice visează se poate îndeplini! Vezi aici cum putem crea împreuna un tort aniversar pentru copii.
Tips&Tricks:
– Treasure hunt: organizează un treasure hunt în tematica petrecerii pentru micuți. Poți să ascunzi niște figurine și să îi provoci să le găsească și dacă le adună pe toate primesc ceva. Poți să îi ajuți și cu indicii, în funcție de vârstă: cu cald/ rece, poze sau ghicitori.
– Piñata: poți crea chiar împreună cu copiii o piñata din carton, hârtie creponată, capsator și lipici, pe care să o agățați de un copac dacă aveți curte, sau dacă faceți petrecerea în parc, pe care să încerce copiii apoi să o spargă cu un băț, pe rând și din care să cadă bomboane și jucării.
– Concursuri: poți organiza o serie de concursuri pentru invitați, cu premii – de la curse cu obstacole (pe care tot ei să o pregătească, cu ajutorul tău), la provocări de tipul cine aruncă mingiuța cel mai aproape de un marcaj, la quiz-uri legate de animale și concursuri de dans sau cântat. Important este să vă distrați și voi alături de ei!
Dacă nu știi exact ce tip de compoziție ar fi pe placul vostru și al invitaților, poți oricând să optezi pentru un Tasting Box înainte de eveniment: alege șase compoziții care includ aromele voastre preferate și testează-le pe toate acasă împreună cu cel mic înainte de a comanda de pe site tortul pentru evenimentul plănuit. Petreceri minunate să aveți!
Acest website foloseste cookie-uri pentru a-ti putea oferi cea mai buna experienta posibila. Cookie-urile sunt stocate in browser si au diverse functionalitati, precum a te recunoaste cand te reintorci pe website si a ne ajuta sa intelegem care sectiuni din website le gasesti utile si interesante.
Poti ajusta toate setarile de cookie navigand pe partea stanga.
Cookie-uri necesare
Cookieurile necesare sunt activate tot timpul
pentru ca noi sa iti putem salva preferintele.
Cookiuri de la terti
Acest website foloseste Google Analytics pentru a colecta informatii precum numarul de vizitatori pe website si cele mai vizitate pagini.
Mentinand acest cookie activat ne ajuta sa imbunatatim experienta pe website.
Te rugam activeaza Cookieurile necesare pentru ca noi sa imi putem salva preferintele!
Cookie-uri aditionale
Acest website foloseste si urmatoarele cookieuri
IDE - doubleclick.net - Used by Google DoubleClick to register and report the website user's actions after viewing or clicking one of the advertiser's ads with the purpose of measuring the efficacy of an ad and to present targeted ads to the user.
fr - facebook.com - Used by Facebook to deliver a series of advertisement products such as real time bidding from third party advertisers.
ads/ga-audiences - google.com - Used by Google AdWords to re-engage visitors that are likely to convert to customers based on the visitor's online behaviour across websites.
Te rugam activeaza Cookieurile necesare pentru ca noi sa imi putem salva preferintele!